"Având în vedere anunţul ministrului Sănătăţii cu privire la prezentarea imediată a persoanelor eligibile cu vârsta sub 40 de ani la medicul de familie, pentru eliberarea prescripţiei cu iodură de potasiu, aducem la cunoştință pacienţilor cu probleme de sănătate curente că este posibil să aştepte câteva zile sau săptămâni până vor putea obține o programare pentru o consultație la medicul de familie.
Au prioritate urgenţele medico-chirurgicale şi, conform indicațiilor ministrului Sănătăţii de astăzi, persoanele sănătoase cu vârsta sub 40 de ani care doresc rețeta pentru iodura de potasiu, pe care o vor ridica ulterior din cele 2500 de farmacii din lista afişată pe siteul ministerului.
Atenţionăm că reţetele nu pot fi trimise pe Whatsapp, e-mail, fiind necesară prezența fizică la cabinet.
Semnalăm că şi Sistemul Informatic Unic Integrat al CNAS funcționează cu întreruperi de astăzi dimineață, astfel încât pot să apară întârzieri şi pentru consultaţiile programate.
Ne cerem scuze pacienţilor noştri pentru situația în care am fost puşi din nou de ministrul Sănătăţii", este mesajul transmis de Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie, luni, pe Facebook.
Alexandru Rafila: "Îi îndemn pe cei de până la 40 de ani să ridice pastilele de iodură de potasiu cât mai repede"
Sistemul de distribuţie a pastilelor de iodură de potasiu este "perfect funcţional", a declarat, luni, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.
"Distribuţia pastilelor de iodură de potasiu este perfect funcţională. Îndemn pe toată lumea, toate persoanele cu vârsta până la 40 de ani să se prezinte cât mai repede la medicul de familie de la care trebuie să primească prescripţia şi avem 2.500 de farmacii în toată ţara, listele se regăsesc la Ministerul Sănătăţii şi Direcţia de Sănătate Publică, de unde îşi pot ridica gratuit aceste pastile. Este un sistem perfect funcţional. Este important ca oamenii să apeleze la sistemul pe care noi am reuşit să îl punem la punct", a afirmat Alexandru Rafila, după o vizită la Spitalul de urgenţă Floreasca.