Panică la o grădiniță din județul Iași, după ce o educatoare și un copil au fost depistați cu tuberculoză, o boală extrem de contagioasă. Părinţii copiilor au aflat abia la petrecerea de sfârşit de an care ulterior a fost anulată.
Părinții copiilor care merg la grădinița privată din Rediu, județul Iași spun că abia în cursul zilei au fost anunţaţi de cazurile de tuberculoză confirmate de reprezentanții DSP.
"Suntem doar la o petrecere de sfârşit de an. Este foarte periculos trebuie luate măsurile care trebuie luate", spune un părinte.
Este vorba despre un tată care venise cu fetița la o petrecere care trebuia să aibă loc într-un alt corp al grădiniței și nu știa nimic despre cele două cazuri de tuberculoză confirmate. Câteva minute mai târziu, părintele a primit un mesaj prin care i se transmitea că petrecerea a fost anulată.
Spune că nu putem participa atât, nicio explicație", mai spune un părinte.
"Atât medicul epidemiolog care se ocupă de anchetă căt şi directorul de pe departament de la DSP a spus clar că a fost o persoană adultă confirmată şi un copil. Doar atât şi nimic altceva. Nu este focar, nu este absolut nimic", spune Elena Nantu, director administrativ.
Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Iași declară că au fost făcute toate investigațiile medicale încă din luna aprilie.
"De la momentul apariției primului caz dispensarul a declanșat o anchetă epidemiologică care e în curs de desfășurare. Conform protocolului s-au stabilit contacţii cazurilor Şi au fost efectuate toate investigațiile medicale", spune Marius Voicescu, purtătorul de cuvânt al DSP Iași
Toți copiii au fost evaluați în cadrul secției de pneumoftiziologie pediatrică unde a fost și spitalizat minorul diagnosticat cu tuberculoză.
"Ca urmare a acestor investigații la unul dintre copii, după 21 de zile de la recoltarea produsului biologic tipic pentru copii s-au identificat micro-bugetul pe colos, copilul respectiv a fost introdus în tratament și s-a declarat bineînțeles cazul de tuberculoză la copil", spune Adriana Sorete, medic specialist.
Medicii spun ca transmiterea tuberculozei se face foarte ușor pe cale aeriană. Singura metodă de diagnostic este prin metoda microbiologică.
În prezent, se afla sub supraveghere, testare și investigare două grupe de copii din această grădiniță, precum și 17 adulți.