În perioada 1 ianuarie 2023 - 19 mai 2024, în România au fost notificate 15.763 de cazuri confirmate cu rujeolă, din care 16 decese (4 în județul Brașov, 4 în Municipiul București, 3 în județul Giurgiu, 2 în județul Argeș, 1 în județul Mureș, 1 în județul Sibiu și 1 în județul Buzău), conform Institutului Național de Sănătate Publică.
Al 16-lea deces a fost raportat în județul Buzău, la un copil în vârstă de 2 de ani, nevaccinat antirujeolic.
Avea comorbidități: obezitate morbidă.
Cele 15.763 de cazuri confirmate cu rujeolă au fost raportate în toate județele țării și în București. Cele mai multe cazuri sunt în Brașov - 1955, București - 1528 și Mureș - 1197.
În perioada 6 decembrie 2023 - 19 mai 2024, conform datelor extrase din RENV, au fost utilizate 148.531 de doze de vaccin ROR, din care 24.124 utilizate pentru copii cu vârste între 9 și 11 luni.