Antena 3 CNN Life Sănătate Evoluția cazurilor de cancer după pandemie: Inclusiv bebeluși de o lună sunt afectați de această maladie

Evoluția cazurilor de cancer după pandemie: Inclusiv bebeluși de o lună sunt afectați de această maladie

Ioana Mircea
1 minut de citit Publicat la 18:15 22 Oct 2022 Modificat la 18:15 22 Oct 2022
cancer
Evoluția cazurilor de cancer după pandemieț: Inclusiv bebeluși de o lună sunt afectați de această maladie Sursa foto: Gettyimages | Chris McGrath / Staff

Cel mai mic donator salvator este un copilaș de numai doi ani care a intrat în procedura de donare de celule stem pentru a-și ajuta fratele bolnav.

Profeor univ, dr. Anca Coliță, managerul Spitalului Fundeni a explicat pentru Antena 3 CNN care este situația cazurilor de cancer după pandemie.

"La un moment dat am văzut o analiză a Registrului German de Pacienți Pediatrici cu Afecțiuni Maline în care părea că este o incidență în creștere a cazurilor de malignitate la copii, asociată pandemiei.

Și pe registrul românesc părea o ușoară creștere, dar nu ceva foarte semnificativ statistic. Nu, nu am observat o creștere (n.r. a numărului de cazuri de cancer după pandemie), cel puțin în institut. Numărul de cazuri noi înregistrate în fiecare an de afecțiuni noi la copil este undeva 60-70 de cazuri.

Toate camerele de transplant, de cele stem hemato-politice sunt ocupate cu pacienți. Și dacă pacientul are șansa ca în familie să aibă un donator compatibil, evoluția poate fi foarte bună. Dacă nu are această șansă, lucrurile se complică și pacienții așteaptă găsirea unui donator în registru internațional.

Deci fac un apel în acest sens și foc ca tinerii puternice României să se gândească că pot oferi șansa la viață unor copii sau unor alți tineri care sunt aflați în suferință și care necesită câteva celule pentru a-și relua firul ei", a povestit doctorul.

×
x close