Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Beneficiile aduse de febră. Nimeni nu se gândea la așa ceva

Beneficiile aduse de febră. Nimeni nu se gândea la așa ceva

o_1d1qs7tdo10d11mv41ai8127c11878.jpg
Foto: Pixabay.com
22 Ian 2019   •   15:34

Pacienţii cu febră de peste 38,5 grade Celsius ar trebui să îşi administreze medicamente antipiretice după circa şase ore de la creşterea temperaturii corporale, conform unui studiu efectuat recent de oameni de ştiinţă din China.

Potrivit unei echipe de cercetători de la Institutul de Biochimie şi Biologie Celulară din Shanghai, care aparţine de Academia de Ştiinţe din China, febra ar ajuta la stimularea mecanismelor imunitare ale corpului în lupta cu infecţiile cauzate de agenţi patogeni.

Proteina Hsp90 din celulele imunitare poate fi stimulată când temperatura corporală depăşeşte 38,5 grade Celsius. Aceasta se va lega ulterior la membrana celulară şi se va asocia cu integrina alfa4 pentru a accelera accesul celulelor imunitare la locul infecţiei în vederea eliminării agentului patogen, se arată în studiul publicat în jurnalul ştiinţific Immunity.

În cadrul studiului efectuat pe şoareci cu febră indusă de infecţii cu salmonela, cercetătorii au observat că distrugerea artificială a asocierii dintre Hsp90 şi alfa4 creşte în mod semnificativ rata mortalităţii în timpul infecţiei bacteriene.

×
Subiecte în articol: febra beneficii imunitate
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close