Antena 3 CNN Life Sănătate Băutura care provoacă boli cronice și ”încetinește” creierul. Toți o consumăm

Băutura care provoacă boli cronice și ”încetinește” creierul. Toți o consumăm

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 13:08 09 Mai 2022 Modificat la 13:08 09 Mai 2022
Băutura care provoacă boli cronice și ”încetinește” creierul. Toți o consumăm
Sursa foto: pexels

”Ceața creierului” este o problema cu care se confruntă din ce în ce mai multă lume în ultima perioadă. Fie că uitați unde ați lăsat cheile de la mașină, vă întoarceți să verificați dacă ați încuiat ușa casei sau pur și simplu nu vă puteți concentra la activitățile de zi cu zi, acestea sunt doar câteva dintre ”simptomele” provocate de această ”ceață cerebrală”.  

Creierul nostru pare lent, de aceea simțim nevoia să ”îl trezim” cumva. Și cum facem asta? Cu ajutorul băuturilor dulci care ne dau senzația că ”ne ascut simțurile”. Însă doar pentru scurtă vreme. 

„Aceste băuturi inundă organismul cu cantități mari de zahăr, coloranți artificiali, conservanți și adesea cofeină”, spune Amy Shapiro, expert medical în hematologie și oncologie.  

Shapiro sugerează că, la început, băuturile dulci oferă o senzație de vigilență. Cu toate acestea, astfel de băuturi au ca rezultat rapid ceața creierului, poftă mai mare de zahăr, nervi și oboseală. Pe lângă faptul că acestea nu vă mențin creierul ascuțit, băuturile dulci pot duce, de asemenea, la inflamații atât în organism, cât și în creier pe termen lung. În cele din urmă, acest lucru poate duce la Alzheimer, demență, accident vascular cerebral și boli de inimă, printre multe alte probleme. 

 „Aceste băuturi sunt lipsite de beneficii nutriționale și sunt cauza multor boli cronice”, spune Shapiro. „Majoritatea profesioniștilor din domeniul sănătății ar recomanda eliminarea tuturor băuturilor dulci din dieta dumneavoastră pentru a promova sănătatea și îmbunătățirea activității cognitive”. 

Potrivit unui studiu publicat în jurnalul Stroke, cercetările au arătat că atât consumul mare într-o anumită perioadă, cât și consumul cumulativ pe termen lung de băuturi răcoritoare îndulcite au fost asociate cu un risc crescut de accident vascular cerebral ischemic, demență în toate formele ei și demență cauzată de boala Alzheimer, scrie eatthis.com

×
Parteneri
x close