Proiectul privind aprobarea Ordonanței Guvernului 37/2022 referitor la reforma în domeniul sănătății a fost adoptat astăzi de Camera Deputaților.
Printre altele, acesta prevede ca persoanele neasigurate să beneficiaze de aceleaşi servicii ca şi persoanele asigurate în vederea efectuării testării pentru virusul hepatitic B, virusul hepatitic C şi/sau HIV şi, ulterior, de acces la terapiile specifice.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea unor măsuri şi clarificări ale cadrului legal din sistemul de sănătate cu scopul îmbunătăţirii activităţii şi a managementului din acest domeniu.
De asemenea, Ordonanţa prevede asigurarea finanţării cheltuielilor cu medicamentele din bugetul Ministerului Sănătăţii şi clarificarea modului de decontare a medicamentelor pentru bolnavii care sunt eligibili la tratament în străinătate.
Totodată prin ordonanţă se stabileşte modificarea pachetului minimal de servicii care se acordă persoanelor care nu fac dovada calităţii de asigurat, prin completarea cu servicii medicale de asistenţă medicală primară. Fondurile necesare pentru plata acestor noi servicii medicale vor fi suportate prin transferuri de la bugetul de stat către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS).
Fondurile necesare pentru plata acestor servicii medicale se suportă de la bugetul de stat prin bugetul aprobat Ministerului Sănătăţii sub formă de transferuri către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.
Un alt amendament introdus de deputaţi prevede că salariile directorilor INSP şi INMSS nu pot fi mai mici decât cele ale medicilor din subordine, majorat cu 10%, respectiv cu 7,5%, potrivit Agerpres.