Universitatea din Bucureşti anunţă, prin decizia Consiliului de Administraţie din data de 5 septembrie 2012,
campania umanitară de strângere de fonduri pentru un membru marcant al comunităţii sale academice,
doamna Adela Rogojinaru, conferenţiar doctor la Facultatea de Litere. Vă cerem sprijinul financiar pentru doamna Adela Rogojinaru, om cultivat
şi drept, de o onestitate
şi o
decenţă remarcabile, bun specialist
şi bun dascăl totodată,
şi, în egală măsură, apropiată de
studenţi. În aproape 20 de ani de activitate universitară, a pregătit
generaţii întregi de
studenţi în domeniul Comunicării
şi
Relaţiilor Publice
şi a muncit cu foarte multă
dedicaţie pentru învățământul universitar.
Doamna Adela Rogojinaru a fost diagnosticată cu cancer de piele cu metastaze, o boală care poate fi tratată printr-o
intervenţie agresivă cu citostatice Zelboraf. Tratamentul cu citostatice recomandat în regim de
urgenţă este de ultimă oră
şi acordă 80%
şanse ca tumora să se restrângă și durerile să se diminueze considerabil.
Acest medicament nu este încă introdus pe lista medicamentelor compensate, fapt care conduce la un cost total al tratamentului
şi al spitalizării de 15.000 de euro pe lună. Tratamentul durează în jur de 6 luni, costul integral ajungând la suma de 90.000 de euro.
Facem un apel către întreg mediul academic, către
specialiştii din domeniu, către mediul de afaceri, către foştii săi
studenţi, ca şi către
toţi cei care pot
susţine, cu
orice contribuţie financiară, tratamentul de chimioterapie, care are reale
şanse de
reuşită, datorită citostaticului performant.
Donaţia se poate face în următoarele modalităţi.
Prin Internet Banking, în conturile: CONT LEI: RO19INGB0000999903185855 CONT EURO: RO12INGB0000999903185496
CONT DOLARI: RO96INGB0000999900893814
Prin ordin de plată, aceleaşi conturi, dar adăugând următoarele informaţii: Titular de cont: Lucia Astratinei
CNP 2890314460024 COD SWIFT: INGBROBU
Banca ING BANK N.V. Amsterdam - Sucursala Bucureşti, Bd. Iancu de Hunedoara nr. 48, Sector 1, 011745, București, România. Adela Rogojinaru este doctor în filologie, conferențiar la Facultatea de Litere, Universitatea din București, director al departamentului de Științe ale Comunicării, șef de colectiv la specializarea Comunicare și Relații Publice. Pe lângă experiența didactică de peste 25 de ani, deține expertiză în programe ale Uniunii Europene, are experiență internațională în domeniul Relaţiilor Publice și Comunicării Organizaționale și este autor și coordonator al unor volume de profil.
Este director executiv al EUPRERA (European Public Relations Education and Research Association), președinte al secției de Comunicare Strategică și Organizațională al ECREA (European Communication Research and Education Association), membru în Juriul de Onoare al ARRP (Asociația Română a Profesioniștilor în Relații Publice), membru al ICA (International Communication Association) și membru al IAMCR (International Association for Media and Communication Research).
Portofoliul profesional al Adelei Rogojinaru include contribuții de referință în reforma politicilor educaționale. Cel mai tânăr șef de secție al reînființatului Institut de Știinte ale Educației, este autorul unor inițiative vizionare de excepție în modernizarea formării profesionale din România, la nivel european și internațional. Succesul programului Uniunii Europene Phare VET în România i se datorează în cea mai mare măsură.