Antena 3 CNN Actualitate Salariul mediu a crescut cu aproape 5% în luna martie. Află în ce domenii s-au înregistrat cele mai mari valori

Salariul mediu a crescut cu aproape 5% în luna martie. Află în ce domenii s-au înregistrat cele mai mari valori

O.P.
1 minut de citit Publicat la 10:41 07 Mai 2012 Modificat la 10:41 07 Mai 2012
Salariul mediu a crescut cu aproape 5% în luna martie. Află în ce domenii s-au înregistrat cele mai mari valori
Câştigul salarial mediu net a crescut în luna martie cu 4,8% (71 lei), la 1.543 lei, cele mai mari valori fiind înregistrate în industria tutunului, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, potrivit datelor anunţate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

"În luna martie 2012, în majoritatea activităţilor din sectorul economic nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna februarie 2012 ca urmare a acordării de premii ocazionale, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou), de realizările de producţie ori încasările mai mari (funcţie de contracte)", se arată într-un comunicat al INS.

Cele mai semnificative creşteri s-au înregistrat în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice (cu 38%), în fabricarea altor produse din minerale nemetalice, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii, cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale (între 15% şi 19%), în fabricarea băuturilor, fabricarea produselor din tutun, fabricarea altor mijloace de transport, transporturi pe apă, fabricarea echipamentelor electrice, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, telecomunicaţii (între 10% şi 14%) şi în captarea, tratarea şi distribuţia apei, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, colectarea şi epurarea apelor uzate, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie (între 7% şi 10%).

×
x close