Antena 3 CNN Actualitate Salarii mai mari pentru români: ”1,5 milioane de angajați vor beneficia!”

Salarii mai mari pentru români: ”1,5 milioane de angajați vor beneficia!”

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 09:29 14 Sep 2022 Modificat la 09:29 14 Sep 2022
bani stat euro romani
bani stat euro romani

“Avem nevoie de un salariu minim european. Un salariu decent pentru cetățenii europeni care să le permită acestora să aibă un nivel de trai adecvat. Avem nevoie de o reglementare comună în plan european și știm că nu a fost simplu să obținem acest lucru. Din păcate, au existat guverne, de dreapta în cazul României, care s-au opus salariului minim european, dar astăzi ne bucurăm să vedem că toată lumea susține acest obiectiv deși îl respingeau categoric în trecut”, a menționat europarlamentarul social-democrat.

Conform reglementărilor, directiva trebuie aprobată și implementată în legislația națională în doi ani de la publicarea sa.

“În România, 1,5 milioane de lucrători vor beneficia de această reglementare și sunt convins că și la noi în țară vom reuși să ne ridicăm la nivelul așteptărilor și să implementăm această directivă, cât mai rapid. Totodată, este important să mergem mai departe, să sprijinim și IMM-urile în acest sens, să ne asigurăm că și condițiile de muncă sunt adecvate pentru persoanele care au un venit minim. În ciuda acestor aspecte, este evident pentru noi că în contextul actual, al inflației și al creșterii prețurilor, avem nevoie de salarii decente peste tot în Europa și avem nevoie ca lucrătorii să fie plătiți similar pentru aceeași muncă, oriunde în Europa”, a explicat Victor Negrescu, membru în Comisia pentru Bugete din Parlamentul European.

×
x close