Potrivit declaraţiilor de avere, consilierii prezidenţiali au venituri mari în comparaţie cu marea majoritate a salariaţilor bugetari. Consilierul prezidenţial Ştefan Deaconu este remunerat, pentru funcţia pe care o ocupă cu un salariu de peste 53.000 de lei anual.
Un alt consilier prezidenţial, Sebastian Lăzăroiu, a câştigat în anul 2007 42.000 de lei, sumă ce reprezintă doar salariul său pentru funcţia pe care o ocupă în cadrul administraţiei prezidenţiale.
Alt consilier, alte zeci de mii de lei pe an. Cristian Preda a câştigat, anul trecut, de pe urma activităţii sale de consiliere a preşedintelui României peste 38.000 de lei. De altfel, Cristian Preda se dovedeşte a fi un om strângător. El a reuşit să adune în conturi aproape 40.000 de euro şi peste 20.000 de lei.
Mihai Stănişoară pare a fi cel mai avut dintre consilierii preşedintelui Băsescu. Deşi din salariul de consilier pe anul trecut nu a câştigat decât puţin peste 35.000 de lei, acesta deţine, la diferite firme, dividente din care a obţinut aproximativ 150.000 de lei. Nici economiile sale nu sunt mici, acestea însumând echivalentul a circa 80.000 de euro, fără a mai pune la socoteală terenurile şi imobilele pe care le are în proprietate.
La aceste salarii, care sunt valabile pentru anul 2007, se mai adaugă şi ajustările salariale ce s-au făcut de-a lungul anului 2008, astfel încât câştigurile consilierilor prezidenţiali sunt acum mai mari cu aproximativ 15% decât anul trecut.
Antena3