Ministrul de Interne Carmen Dan a dat asigurări, duminică, la Antena 3, că salariile polițiștilor se vor mări de la 1 iulie și a dat și exemple în acest sens.
”Spre exemplu, un agent principal cu spor de fidelitate de 15%, are salariu de funcție 1676, de la 1 iulie va avea 1760, deci un plus de 84 de lei.
Un ofițer specialist, cu salariu de 3279, va avea de la 1 iulie 3.443 lei, deci un plus de 164 de lei”, a explicat ministrul de Interne Carmen Dan, duminică, la emisiunea Subiectiv, de la Antena 3.
Ministrul de Interne a explicat, însă, că odată cu intrarea în vigoarea a Legii salarizării, ”se vor rezolva lucrurile, se vor reduce inechitățile”.