Acesta a luat parte la întrunirea Comisiei de dialog social de pe langă Prefectura Timiş. Legea salarizării unice, modificarea codului muncii, strategia fiscală şi legea dialogului social, au fost temele dezbătute cu această ocazie. Liviu Pop a ascultat propunerile dar şi plângerile sindicaliştilor din administraţia publică timişoreană.
Ministrul delegat pentru Dialog Social a mai precizat că are în vedere un control mai bun în ceea ce priveşte munca nedeclarată, fapt care va fi realizat şi prin întărirea rolului inspectorului pentru muncă.
"Inspectorul pentru muncă îl prinde pe angajator cu o persoană care nu are forme de muncă legală, îi face proces verbal, însă procedura până când este scos din plată durează între nouă şi 12 luni. Până atunci, statul român plăteşte plăţi sociale. Sunt persoane care lucrează în străinătate, dar declară că nu beneficiază de niciun venit. Am făcut un prim pas, în momentul în care este descoperită o astfel de persoană, plata este sistată”, a mai spus Liviu Pop.
Ministrul delegat pentru Dialog Social a mai precizat că este nevoie și de un control mai puternic pe zona muncii nedeclarate, și tocmai de aceea se dorește întărirea rolului inspectorului pentru muncă. „Avem astăzi în România beneficiari de plăți sociale care fac muncă nedeclarată. Inspectorul pentru muncă îl prinde pe angajator cu o persoană care nu are forme de muncă legală, îi face proces verbal, însă procedura până când este scos din plată durează între nouă și 12 luni. Până atunci, statul român plătește plăți sociale. Sunt persoane care lucrează în străinătate, dar declară că nu beneficiază de niciun venit. Am făcut un prim pas, în momentul în care este descoperită o astfel de persoană, plata este sistată”, a afirmat, la Timișoara, Liviu Pop.
Citeste mai mult pe: http://www.pressalert.ro/2015/02/liviu-pop-ministrul-delegat-pentru-dialog-social-la-timisoara-oamenii-cu-venituri-uriase-vor-plati-mai-mult-la-stat-cati-romani-lucreaza-fara-carte-de-munca/
Citeste mai mult pe: http://www.pressalert.ro/2015/02/liviu-pop-ministrul-delegat-pentru-dialog-social-la-timisoara-oamenii-cu-venituri-uriase-vor-plati-mai-mult-la-stat-cati-romani-lucreaza-fara-carte-de-munca/