184 de deputaţi au votat „pentru”, 93 au fost „împotrivă”, iar 14 s-au abţinut. Proiectul de lege fusese respins de Senat, dar Camera Deputaților este for decizional în acest caz.
Salarii mărite. Cine va primi spor de 25%
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea Anexei nr.VI a Legii-cadru nr.153/2017, în sensul acordării unei majorări salariale de până la 25% personalului „care ocupă o funcţie cu acces la informaţii clasificate secret de stat” din familia ocupaţională de funcţii bugetare apărare, ordine publică şi securitate naţională.
Salarii mărite cu până la 25%. Proiectul de lege a fost respins de Senat
„Personalul militar, poliţiştii, poliţiştii de penitenciare, precum şi personalul civil din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională care ocupă o funcţie cu acces la informaţii clasificate din clasa secret de stat beneficiază de un spor la salariul de bază/soldă de funcţie de până la 25%, în condiţiile stabilite prin ordin al ordonatorului principal de credite.
Categoriile de personal şi mărimea concretă a sporului prevăzut la alin.(1) se stabilesc în funcţie de locul de muncă şi certificatul/avizul de securitate deţinut, obţinut potrivit legii, precum şi de nivelul de secretizare al informaţiilor la care persoana are acces”, se arată în proiect.
Proiectul de lege a fost respins de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.