Antena 3 CNN Actualitate Angajaţii STB au obținut mărirea salariilor. Nu va mai fi grevă în Bucureşti!

Angajaţii STB au obținut mărirea salariilor. Nu va mai fi grevă în Bucureşti!

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 16:39 19 Sep 2023 Modificat la 16:48 19 Sep 2023
autobuz
Angajaţii STB au obținut mărirea salariilor. Nu va mai fi grevă în Bucureşti Sursa foto: Facebook | Societatea de Transport București - STB SA

"Am avut o întâlnire foarte bună cu reprezentanții sindicatului și cu conducerea STB. S-a abordat creșterea salariului minim pe economie de la 3.000 la 3.300 de lei și cum poate fi implementată această creștere, care este impactul pe care îl va avea. S-au discutat despre modificarea unor articole din contractul colectiv de muncă. Cred că acest conflict s-a stins, în zilele următoare vom avea draftul noului CCM, analizat de ambele părți și sperăm ca până la finalul lunii acest contract colectiv de muncă să intre în linie dreaptă.

Am căzut de acord asupra acelei majorări salariale generate de creşterea salariului minim pe economie. Avem din partea conducerii sindicatului asigurările că acest conflict de muncă a fost stins", a declarat viceprimarul general Stelian Bujduveanu, potrivit Mediafax.

Reprezentanții Sindicatului Transportatorilor din București se declară mulțumiți că au obținut corelarea tuturor salariilor din STB SA cu acea creștere a salariului minim pe economie, care se va face în două etape, în octombrie 2023 şi ianuarie 2024.

"Am făcut un pas foarte important astăzi, cu ajutorul domnului viceprimar general Stelian Bujduveanu. Practic, după discuția de astăzi, considerăm că acest conflict de muncă de la nivelul STB poate fi încheiat. Am discutat despre modalitatea de implementare a salariului minim pe economie la nivelul STB SA, ținând cont de ceea ce preconizăm că va hotărî Guvernul, și anume creșterea salariului minim pe economie la 3.300 de lei, din luna octombrie, și la 3.750 de lei din ianuarie 2024.

Am reușit să convenim modul de implementare a unui lucru foarte important pentru noi, şi anume câteva retuşuri privind modul de salarizare la nivelul societății. Salariile vor fi corelate cu creșterea salariului minim pe economie, în cele două etape. Urmează să te întâlnim cu executivul STB SA și să punem la punct amănuntele cu privire la înregistrarea noului Contractului Colectiv de Muncă", a spus Vasile Petrariu, președintele Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti.

Citeşte şi: Bucureștiul, la un pas să fie paralizat. Angajații STB amenință cu greva din cauza salariilor

×
x close