Antena 3 CNN Actualitate „Șacalul” și-a ucis a doua victimă chiar în ziua în care a mers să semneze controlul judiciar la Poliție

„Șacalul” și-a ucis a doua victimă chiar în ziua în care a mers să semneze controlul judiciar la Poliție

Carmina Pricopie
2 minute de citit Publicat la 19:11 12 Sep 2024 Modificat la 19:11 12 Sep 2024
sacalul dubla crima litoral
„Șacalul” și-a început activitatea infracțională la 17 ani, în 2015. Sursă foto: Captură video Antena 3 CNN

Șacalul, bărbatul acuzat acum de dublă crimă, nu este străin poliției şi a avut chiar condamnări definitive pentru mai multe fapte. Mai mult decât atât, IPJ Tulcea a confirmat că acesta s-a prezentat la Poliție pentru a semna controlul judiciar chiar în ziua în care a ucis-o pe Delia, a doua sa victimă.

„Șacalul” și-a început activitatea infracțională la 17 ani, în 2015, pentru act sexual cu un minor, fapt pentru care a și fost condamnat la vremea respectivă.

Apoi, la un an distanța, a violat o adolescentă cu handicap în vârstă de 15 ani.

În 2018, a furat mașina unei femei și a condus fără permis. A fost oprit de poliție și pentru asta a fost condamnat. Este vorba despre fapte deosebit de grave, pentru care a și primit trei condamnări definitive, însumând în total 5 ani 4 luni și 20 de zile de închisoare.

Mai are o condamnare venită pe fond, de 1 an și 10 luni de închisoare, dată de către Judecătoria Tulcea pentru fapte similare. Această condamnare este venită pe data de 31 iulie, în perioada dintre cele două crime.

În acest ultim dosar avea control judiciar. „Șacalul” trebuia să meargă o dată pe săptămână la postul de poliție Ceamurlia de Jos. S-a prezentat de fiecare dată, iar ultima dată a mers la poliție pe 27 august și a semnat controlul judiciar, aceeași zi în care este ucisă cea de-a doua fată, potrivit declarațiilor anchetatorilor.

La solicitarea Carminei Pricopie, jurnalist de investigații al Antena 3 CNN, IPJ Tulcea a precizat:

„Ca urmare a cererii dumneavoastră, adresată Inspectoratului de Politie Judetean Tulcea, formulată în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare, înregistrată la această unitate de poliție sub numărul 405865/12.09.2024, alăturat vă transmitem următoarele:

Referitor la punctul 1 din solicitare - La data de 14 iunie 2024, conform încheierii Judecătoriei Tulcea, menținut prin sentință penală din 31 iulie 2024, față de persoana la care faceți referire în solicitare, a fost dispusă măsura controlului judiciar, până la data de 29 septembrie 2024, aceasta find cercetată pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul rutier.

Totodată, instanța de judecată a dispus mai multe obligații pe care bărbatul le avea în timpul măsurii preventive.

Referitor la punctul 2 din solicitare - Persoana cercetată avea obligația de a se prezenta o dată pe săptămână la sediul Postului de Poliție de pe raza localității de domiciliu.

Referitor la punctul 3 și 4 din solicitare - Dosarul de supraveghere a fost întocmit de către polițiștii din cadrul Poliției Orașului Babadag, bărbatul neîncălcând obligațiile dispuse de polițiști pe durata măsurii preventive.

Referitor la punctul 5 din solicitare- Persoana în cauză s-a prezentat la sediul Postului de Poliție de pe raza localității de domiciliu ultima dată, în cursul zilei de 27 august 2024”, a transmis IPJ Tulcea în răspunsul pentru Antena 3 CNN.

×
Parteneri
x close