Când ies afară, îşi ţin batistele la nas. Când intră în case, n-au cum să deschidă geamurile. Mirosul e insuportabil, se plâng oamenii. Totul, din cauza faptului că muncitorii şi-au amenajat o toaletă din tablă în mijlocul străzii pe o gură de canalizare.
Muncitorii au o explicaţie pentru toaleta improvizată: cea ecologică... li s-a stricat.
Şi pentru şoferi toaleta reprezintă un adevărat obstacol. Iar scandalul... nu-i de ieri, de azi. Acum două luni, muncitorii de la aceeaşi firmă şi-au mai amenajat o toaletă similară. Pe aceeaşi stradă. Primăria a sesizat Direcţia de Sănătate Publică.