Mai este numai o zi până când toate companiile aeriene low cost îşi vor muta cursele de pe aeroportul Aurel Vlaicu, pe Henri Coandă. Începând de pe data de 25 martie toţi pasagerii, care trebuiau să se îmbarce pe una din cursele care pe aeroportul din Băneasa, vor trebui să meargă la aeroportul din Otopeni, astfel numărul celor care vor tranzita aeroportul Henri Coandă va ajunge la 20.000 zilnic.
Condiţiile precare pe care le oferea aeroportul Aurel Vlaicu erau un impediment pentru ca firmele să îşi desfăşoare activitatea într-un mod civilizat.
Blue Air, Wizz Air şi Germanwings îşi vor întâmpina începând de duminică toţi clienţii pe Aeroportul Henri Coandă.
Însă această schimbare nu va rămâne fără urmări în buzunarele românilor. Preţurile biletelor vor creşte, unele ajungând chiar la cele practicate de companiile de linie, scriu jurnaliştii de la Capital.
Terminalul de pasageri al Aeroportului Băneasa, declarat anul trecut monument istoric de importanţă naţională, se află în proces de reabilitare şi implementare a conceptului de City Airport. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care s-a decis mutarea curselor low-cost pe Otopeni.