A dat cu mopul, a tricotat, a făcut sarmale şi chiar aerobic în colanţi, evident în faţa camerelor de luat vederi. Pe lângă, a venit cu sute de promisiuni electorale. Şi când a candidat pentru un loc de deputat, şi când a fost ministru, dar şi când şi-a dorit să ajungă preşedintele României. Celor din Roman le-a promis să-i scoată din sărăcie, să aducă investitori, să găsească sponsori pentru echipa de handbal, şi să repare străzile. Ba chiar le-a promis case, sinistraţilor din localitatea gorjeană Novaci.
Dar Elena Udrea a uitat de toate promisiunile făcute românilor. În schimb, e suspectată că a furat din banii de la bugetul ţării. Udrea e acuzată de trafic de influenţă, luare de mită şi mai nou şi de spălare de bani. În dosarul gala Bute, prejudiciul este estimat la peste 2 milioane de euro. La asta se adaugă şi tunul dat de fostul ei soţ, Dorin Cocoş, în dosarul Microsoft. Acolo prejudiciul estimat este de 60 de milioane de euro, din care Cocos ar fi primit 10 milioane de euro, bani care au ajuns şi la Elena Udrea.
Tot în spatele gratiilor va fi de Paşte şi Monica Iacob Ridzi. Şi ea a promis în campania electorală din 2012 că îi va ajuta pe români. Printre promisiuni, reparaţii la spitalul din Petroşani, dezvoltarea domeniului schiabil din Parâng, construirea unor blocuri de locuinţe în Aninoasa şi Petroşani, extinderea reţelei de canalizare şi multe altele. Nici Monica Iacob Ridzi nu şi-a îndeplinit promisiunile. Acum stă după gratii pentru că a fost condamnată pentru abuz în serviciu şi că a prejudiciat statul cu 3 milioane de lei la Ziua Tineretului din 2009.
Gabriel Sandu este alt parlamentar şi fost ministru care a promis mult în campaniile electorale, dar a făcut prea puţin pentru români şi mult pentru el. În campania electorală, visul lui era România demnă. A promis mai multe locuri de muncă, relansarea IMM-urilor, eliminarea birocraţiei şi multe altele. A făcut, în schimb, portalul E-românia, un portal complet inutil care ar fi trebuit să adune informaţii despre localităţile din ţara noastră,dar a făcut o gaură în bugetul de stat de 52 de milioane de lei. După ce a recunoscut la DNA că a dat sute de mii de euro la PDL, către Emil Boc, Vasile Blaga sau Roberta Anastase, Gabi Sandu a fost lăsat în arest la domiciliu. Fostul ministru e acuzat că a luat mită 3 milioane de euro în dosarul Microsoft. El spune că a dat banii la partid pentru a fi folosiţi în campania lui Traian Băsescu din 2009.
Cel mai mare prejudiciu l-a făcut, însă, primarul sectorului 5, Marian Vanghelie, acuzat că a luat o mită de 90 de milioane de euro. Aşa că nici nu-i de mirare că n-a făcut mai nimic pentru locuitorii din sectorul 5. A reabilitat câteva blocuri, a dat pomeni electorale şi a organizat celebrele Vanghelioane. În schimb, cartierul Ferentari e îngropat în gunoaie, străzile sunt neasfaltate, iar în unele zone nu există nici canalizare.