Livrările de gaz rusesc către Bulgaria, Grecia, Turcia şi Macedonia au fost oprite în noaptea de luni spre marţi, a anunţat ministrul bulgar al Economiei şi Energiei, citat de AFP. De asemenea, numai 10% din gazul rusesc a fost livrat, marţi, în Austria.
În plus, Ucraina a blocat livrările de gaze către regiunea Transnistreană, iar rezervele sunt suficiente doar pentru două zile.
Printre ţările afectate, s-ar putea număra şi România, în condiţiile în care livrările de gaze ruseşti către ţara noastră, prin Isaccea, au fost, de asemenea, oprite, anunţă directorul general al Transgaz, Ioan Rusu, citat de Mediafax. Potrivit aceleiaşi surse, decizia nu afectează consumatorii români, deoarece stocurile existente pot acoperi consumul.
Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a convocat o şedinţă de urgenţă pentru a analiza problema livrărilor de gaze ruseşti către România. La această şedinţă participă şi reprezentanţi ai companiilor Transgaz şi Romgaz, principalii furnizori pe teritoriul ţării noastre.
Gigantul rus Gazprom a redus drastic livrările de gaze naturale destinate Europei, ce tranzitează Ucraina. Acest fapt va produce "perturbaţii importante de acum în câteva ore", a declarat, marţi, pentru AFP, purtătorul de cuvânt al Naftogaz, Valentin Zemliasnky. Gazprom a redus livrările până la 92 de milioane de metri cubi în 24 de ore, faţă de cele 221 de milioane de metri cubi promişi, fără nicio explicaţie, spune aceeaşi sursă.
Uniunea Europeană condamnă sistarea gazelor de către Rusia. Oficialii UE consideră "complet inacceptabilă" decizia Rusiei de a întrerupe livrările de gaze către mai multe state membre ale Uniunii Europene.
Guvernul bulgar a cerut, luni, marilor companii să-şi limiteze consumul de gaz până la rezolvarea conflictului dintre Rusia şi Ucraina. Potrivit companiei BulgarGaz, livrările de gaz natural rusesc înregistraseră scăderi de 15-17% faţă de cantitatea obişnuită.
Principalii utilizatori de gaz natural în Bulgaria sunt întreprinderile de încălzire, uzinele metalurgice şi chimice şi mai puţin utilizatorii casnici.
Bulgaria consumă aproximativ 11 milioane de metri cubi de gaz pe zi, iar Rusia acoperă 92 la sută din necesarul de gaze naturale al statului, în timp ce 8% provin din resurse proprii.
Şi România ar putea fi afectată de conflictul ruso-ucraienan, în condiţiile în care ţara noastră importă din Rusia aproximativ 20% din gazul total.
Antena3.ro