Ministerul Apărării a ridicat două avioane F-16, de la baza Borcea, în această dimineață, după ce rușii au atacat cu drone la granița cu România. Locuitorii din județul Tulcea au primit un mesaj RO-Alert, care vizează localităţile de la graniţa cu Ucraina, în care au fost avertizați asupra pericolului căderii de obiecte din spaţiul aerian. MApN precizează că până acum nu au fost detectate drone care au căzut pe teritoriul național.
„În dimineața zilei de 6 iulie, forțele ruse au executat o nouă serie de atacuri asupra unor obiective din Ucraina, în proximitatea graniței cu România din județul Tulcea. În urma detectării dronelor rusești care se îndreptau spre teritoriul ucrainean, în proximitatea graniței cu România, Ministerul Apărării Naționale a alertat forțele aflate în Serviciul Poliție Aeriană, fiind luată și măsura decolării a două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române de pe Baza 86 Aeriană Borcea, pentru monitorizarea situației aeriene. Cele două aeronave au revenit în bază în jurul orei 9.00”, se arată într-un comunicat al MApN.
De asemenea, Centrul Național Militar de Comandă a notificat, începând cu ora 06.38, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență privind instituirea măsurilor de alertare a populației din județul Tulcea. În urma mesajului RO-Alert emis de autorități, la nivelul structurilor din Ministerul Apărării Naționale a fost emis, în jurul orei 7.30, un ordin de acțiune pentru efectuarea de cercetări a zonei cuprinse între localitățile Vulturul, Mahmudia și Maliuc, în eventualitatea existenței unor obiecte căzute pe teritoriul național.
„Până la acest moment, echipele trimise în teren nu au identificat nimic suspect, iar căutările vor continua și în cursul acestei zile. Menționăm, de asemenea, că începând cu ora 7.50, a fost declarată încetarea măsurilor de alertare în toate zonele vizate. MApN informează în timp real structurile aliate cu privire la situațiile generate de aceste atacuri, rămânând în contact permanent cu acestea.”, se arată în comunicatul MApN.
Localitățile în care a fost transmis mesajul RO-alert sunt:
Județul Tulcea: Jijila, Grindu, Văcăreni, Luncavița, Isaccea, Niculițel, Somova, Tulcea, Ceatalchioi, Nufăru, Frecăței, Hamcearca, Maliuc, Pardina, Chilia Veche, C A Rosetti, Sulina, precizează ISU Tulcea.