Potrivit agenției de stat RIA, pe listă se află:
- Australia
- Canada
- Statele Uniunii Europene
- Islanda
- Japonia
- Liechtenstein
- Monaco
- Noua Zeelandă
- Norvegia
- Coreea de Sud
- San Marino
- Muntenegru
- Singapore
- Elveția
- Taiwan
- Ucraina
- Regatul Unit al Marii Britanii
- Statele Unite ale Americii
Este vorba de state care au aplicat sancțiuni entităților economice și elitelor politico-financiare din Rusia. Țările Uniunii Europene, 27 la număr, nu au fost nominalizate distinct în lista Moscovei.
Toate tranzacțiile companiilor rusești cu firme din statele "neprietenoase" vor trebui aprobate de o comisie a guvernului rus.
Rușii au avertizat țările care găzduiesc avioane militare ucrainene
Armata rusă a avertizat țările vecine Ucrainei să nu găzduiască avioanele militare ale Kievului, arătând că Moscova le-ar putea considera parte a conflictului.
"Orice țară care își pune la dispoziția Ucrainei aerodromurile pentru atacuri asupra Rusiei poate fi considerată că a intrat în conflict", a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării rus, Igor Konaşenkov.
"Folosirea rețelelor de aerodromuri ale acestor țări pentru a primi avioane militare ucrainene şi utilizarea lor ulterioară împotriva forțelor armate ruse pot fi considerate o implicare a acestor stare în conflictul armat", a continuat Konaşenkov
Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării a acuzat faptul că unele avioane de luptă ucrainene au fost dislocate în România și în alte state vecine Ucrainei, pe care nu le-a nominalizat.