Rudele lui Cioabă vor da spitalul din Turcia în judecată pentru a-şi recupera banii, spune împăratul romilor, Iulian Rădulescu.
Aşteaptă însă ca trupul neînsufleţit al lui Cioabă să ajungă în ţară şi să fie înmormântat conform tradiţiei. Apoi se vor ocupa şi de proces.
„Vom plăti şi banii ăia, dar apoi îi vom chema în judecată. Ştim să apelăm la treaba asta. Dar, până atunci, aşteptăm să ne vină omul în ţară şi să ne ocupăm de funeraliile lui. La urmă vedem care e treaba cu banii”, a spus împăratul Iulian.
„Nu suntem la mila nimănui, nu am căutat să apelăm la mila nimănui. Să ne lase lumea în pace şi să nu ne vorbească de rău”, a mai adăugat Iulian Rădulescu.