Tragedie pe Autostrada A3. O femeie care supravieţuise unui accident auto a murit după ce a fost lovita în plin de o altă maşină care s-a răsturnat.
În carambol a fost implicat şi fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja. Cinci oameni, printre care şi trei copii au fost transportaţi la spital.
Tragedia a avut loc pe sensul de intrare în Capitală. La kilometrul 33 maşina în care se afla femeia care a murit a fost implicată într-un accident minor.
Pe banda de urgenţă, alături de rudele sale, femeia aştepta ajutorul. Însă din spate, un alt şofer nu a observat ce s-a întamplat şi a venit cu viteză.
Ceilalţi 5 pasageri, dintre care trei copii, au avut nevoie de îngrijiri medicale. Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, implicat şi el în accident, se întorcea cu familia, de la munte.
Poliţiştii au făcut cercetări la faţa locului pentru stabili cu exactitate ce s-a întâmplat. Traficul a fost blocat pe Autostrada A3, pe sensul către Bucureşti, aproximativ două ore.
„Din pacate am fost implicat intr-un accident auto cu urmari foarte grave, petrecut pe Autostrada 3. Mi-a fost lovit autoturismul din spate, fiind avariat destul de rāu. Grav este cā o persoana dintr-un alt autovehicul a decedat. Copiii mei, sotia si eu suntem cu totii nevatāmati.Vreau sā vā asigur cā nu am niciun fel de vinā in tot ce s-a intamplat”, a scris Rudel Obreja pe Facebook.