Rudel Obreja îşi face bagajele pentru şederea după gratii, deşi o parte din pedeapsă deja a executat-o. Nu ştie exact cât mai are de stat după gratii, declarând că urmează să se adreseze instanţei pentru procedurile de eliberare condiţionată.
Se aştepta la decizia de astăzi a instanţei? Nu!
"Cum să mă aştept? E total contrar la ceea ce aşteptam eu, de vreme ce dosare identice, bazate tot pe Hotărârea CCR din 2018 au fost trimise la rejudecare. ", a declarat Rudel Obreja într-o intervenţie în direct la Antena 3.
"Tocmai Instanţa Supremă are obligaţia să vegheze la aplicarea unitară a legii. Păi asta înseamnă că dăm soluţii la fel în toate dosarele asemănătoare. La noi dosarele au fost identice dar s-au dat soluţii fix contrare. La unul a fost admitere, la noi a fost respingere. Nu vi se pare că e prea mult cu acest ping-pong al presupusei justiţii din ţara asta?", şi-a exprimat Rudel Obreja nedumerirea şi revolta.
Cum nu mai are nicio cale de atac, campionul spune că urmează să execute cât mai are din pedeapsă şi "să-mi vad de treaba mea, de familia mea, de copiii mei".
"Absolut nimic nu am să-mi reproşez, doar mă încearcă o părere de rău că dacă ajungeam la rejudecare - dar probabil că s-a aflat asta - pregătisem surpriză mare. Răsturnam tot dosarul cu făcăturile lor, cu evaziunea fiscală, cu moldovenii ăia... Eram pregătit să răstorn dosarul ăsta foarte tare, dar probabil că s-a aflat şi atuncea asta e!", a concluzionat Rudel Obreja.