Antena 3 CNN Actualitate Românii scapă de birocrație. A fost semnat contractul pentru Cloud-ul Guvernamental. Ciolacu: Digitalizarea simplifică viața oamenilor

Românii scapă de birocrație. A fost semnat contractul pentru Cloud-ul Guvernamental. Ciolacu: Digitalizarea simplifică viața oamenilor

marcel ciolacu
Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri că doar prin digitalizarea reală a statului putem construi un sector public modern. FOTO: Inquam Photos / George Călin
de Bianca Chirilă    |    11 Sep 2024   •   13:56

Premierul Marcel Ciolacu a transmis, miercuri, la evenimentul de semnare a contractului pentru componenta de Cloud Dedicat a Cloud-ului Privat Guvernamental, proiect care face parte din investiţia „Implementarea infrastructurii de Cloud Guvernamental” din cadrul Componentei 7 - Transformare digitală, din cadrul PNRR, că digitalizarea administraţiei este printre cele mai importante lucruri, atunci când spunem că vrem o ţară ca afară, pentru că digitalizarea va interzice instituţiilor să pună românii pe drumuri sau să-i transforme în curieri.

Şeful Executivului a participat, miercuri, la Palatul Victoria, alături de ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, şi alţi oficiali guvernamentali, la evenimentul de semnare pentru componenta de Cloud Dedicat a Cloud-ului Privat Guvernamental, proiect care face parte din investiţia „Implementarea infrastructurii de Cloud Guvernamental” din cadrul Componentei 7 - Transformare digitală aferentă Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

„De 30 de ani, birocraţia ne impune să stăm la cozi, să depunem o cerere online la ghişeul de la etajul 2 sau, mai rău, să ne luăm concediu pentru a obţine o hârtie pe care statul este obligat să ne-o dea! Din punctul meu de vedere, nu doar ca prim-ministru, ci ca simplu cetăţean, digitalizarea administraţiei este printre cele mai importante lucruri, atunci când spunem că vrem o ţară ca afară. O ţară în care statul este în slujba cetăţeanului, nu invers! Pentru că digitalizarea va interzice instituţiilor să pună românii pe drumuri sau să-i transforme în curieri!”, a declarat Marcel Ciolacu.

„Toate serviciile publice oferite de instituţii vor fi într-un singur loc”

El a subliniat că prin semnarea contractului, toate serviciile publice oferite de instituţii vor fi într-un singur loc, iar românii vor putea accesa toate serviciile publice digitale printr-un click pe telefon sau pe calculator.

„Şi, cel mai important, toate instituţiile vor vorbi aceeaşi limbă şi vor funcţiona în acelaşi sistem informatic, într-un mod securizat, la cele mai înalte standarde globale. În acelaşi timp, unind într-un singur sistem informatic toate instituţiile, facem economii la buget şi aducem eficienţă pentru fiecare român şi pentru fiecare companie din România. Astăzi, fiecare dintre noi îşi gestionează aproape toate aspectele vieţii moderne prin intermediul telefonului. În 2025, odată cu finalizarea celor două contracte - cel semnat astăzi şi cel semnat în martie, vom putea interacţiona digital cu instituţiile publice, fiecare român putând solicita şi primi documentele necesare, de oriunde, oricând, în deplină siguranţă. Asta înseamnă dispariţia birocraţiei, a cozilor de la ghişee, a inutilului pus pe drumuri cu care suntem obişnuiţi! Asta înseamnă o reformă autentică a administraţiei statului, transformarea digitală a României!”, a afirmat Ciolacu.

În încheiere, premierul le-a transmis responsabililor în domeniu să se asigure că toate verificările au fost efectuate înainte de lansarea proiectului în online.

„Închei cu o rugăminte, având în vedere experienţa de la Registrul Comerţului, vă solicit un singur lucru: faceţi toate verificările necesare înainte de a trece sistemul din offline în online! Digitalizarea trebuie să le simplifuce oamenilor viaţa, nu să le le-o îngreuneze!”, a afirmat Ciolacu. 

×
Citește mai multe din Actualitate
» Vezi toate știrile din Actualitate
Cele mai noi știri
Parteneri
x close