Ministerul acuză CSM pentru nerecuperarea banilor susţinând că, deşi are competenţă, Consiliul Superior nu a iniţiat o acţiune în regres în vederea recuperării prejudiciului adus statului. Adică, CSM nu s-a îndreptat împotriva magistraţilor care au comis erori judiciare.
În acelaşi timp, Consiliul Superior al Magistraturii dă o replică. Spune că nu se impune un astfel de demers, mai ales, pentru că o astfel de acţiune, dacă este necesară, trebuie să vină la iniţiativa Ministerului Finanţelor care ar trebui să se constituie parte civilă în instanţă, iar, apoi, să aştepde o decizie pro sau contra magistratului acuzat.