Spațiul verde dintre blocuri se află în proprietatea autorităților publice, respectiv a primăriilor localităților sau cele de sector.
Locatarii imobilelor plantează, uneori, copaci, flori, gard viu sau legume, crezând că acele spații se află în proprietatea blocurilor.
Românii trebuie să știe că sunt pasibili de amenzi mari dacă intervin pe astfel de domenii, sarcina cu privire la întreținere și administrarea spațiului verde revenind primăriei, care are un buget alcătuit din taxele și impozitele locuitorilor.
"Asociația de proprietari nu are nici o obligație cu privire la întreținerea și administrarea spațiului verde, a grădinii respective. Astfel, dacă primăria nu își respectă atribuțiile pentru care este plătită de locuitori ar trebui să fie amendată de asociațiile de proprietari.
Pentru a nu fi amendați, românii care locuiesc la bloc și intenționează să își planteze diverse flori lângă bloc sau să își pună gazon au nevoie de o autorizație de la primărie", potrivit playtech.ro.