Antena 3 CNN Actualitate Românii nu vor mai plăti facturi calculate în euro. ”Totul va fi exprimat numai în lei”

Românii nu vor mai plăti facturi calculate în euro. ”Totul va fi exprimat numai în lei”

<1 minut de citit Publicat la 11:37 29 Apr 2020 Modificat la 11:37 29 Apr 2020
Românii nu vor mai plăti facturi calculate în euro. ”Totul va fi exprimat numai în lei”
Sursa foto: antena3

Serviciile de apă și canalizare, alimentarea cu energie sau gaze naturale, transportul public, telefonia fixă sau mobilă, internetul, ar urma să fie calculate doar în lei. 

”De mult prea multă vreme, noi, consumatorii, plătim toată valoarea devalorizării multinaționalelor, în raport cu moneda la care se referă acest contract. Acum am stabilit foarte clar că toate contractele care sunt de prestări servicii și utilități, așa cum ați prezentat, care sunt exprimate în raport cu o monedă străină, vor fi exprimate numai și numai în lei”, a declarat Daniel Zamfir, senator PSD.

×
x close