Bătrâneţe fără tinereţe şi viitor fără copii. Aceasta este România. Ratele, salariile mici şi lipsa oricărui ajutor din partea statului au transformat dorinţa de a avea un copil într-un lux.
Urmarea este că celor care astăzi merg la serviciu, mâine nu va avea cine să le plătească pensia. Guvernanţii ridică de fiecare dată din umeri, fără să conştientizeze că o ţară fără tineri este deja o ţară în faliment.
Bunici cu nepoţi: o imagine pe care o vom vedea tot mai rar.
În 2050, din 100 de locuitori 30 vor avea peste 60 de ani. Dublu faţă de acum. Pentru că românii nu-şi mai permit să aibă copii.
Calculele specialiştilor arată şi că în patru ani de zile populatia României va scadea cu 200.000 de oameni. Un oraş cât Oradea.
Adina era însărcinată în 6 luni când a aflat că statul schimbă modul de acoradre a indemnizaţiei pentru creşterea copilului. A ales să rămână doar 1 an acasă. Altfel, nu ar avea cum să-şi plătească ratele. Nu ştie ce va face apoi. Nici gând pentru al doilea copil, deşi şi-l dorea.
Noua legislaţie mai are o mic[ scăpare. Patronii pot să dea afară orice mamă care se întoarce la muncă după doi ani de concediu. Iar mamele care stau acasă doar 1 an au o mare problemă: lipsa grădiniţelor şi a creşelor. Cifrele sunt dramatice. Doi copii din trei nu au loc la creşe. Iar sarcina în România e povară financiară.
Rata natalităţii este în românia de 1,3 copii la o femeie. În medie. În restul europei, 1,5. Iar în România celor peste 11 milioane de avorturi declarate în ultimii 10 ani, nu există politici care să încurajeze natalitatea.
Ministerul Sănătăţii anunţă că în acest moment se derulează (citit apăsat) programul naţional de sănătate a femeii şi a copilului. Sub numele acesta pompos se ascunde însă ... mai nimic. Câteva preparate pentru copiii cu rahitism, injecţii când sunt probleme cu RH-ul şi câteva suplimente alimentare.
În acest moment, un angajat munceşte pentru... mai mult de un pensionar. Şi e doar începutul.
Aşa se naşte tabloul demografic sumbru al României. Ce-i drept, aşa este în întreaga Europă. Cu deosebirea că la noi, totul se întâmplă mult mai repede. În aceste condiţiii, peste 40 de ani, România va număra puţin peste 14 milioane de locuitori.