Antena 3 CNN Actualitate Românii mănâncă tot mai nesănătos din cauza scumpirilor: "Mâncăm ce putem. Am renunţat la carne!"

Românii mănâncă tot mai nesănătos din cauza scumpirilor: "Mâncăm ce putem. Am renunţat la carne!"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 20:17 15 Mai 2022 Modificat la 09:16 16 Mai 2022
femeie
Românii mănâncă tot mai nesănătos din cauza scumpirilor: "Mâncăm ce putem. Am renunţat la carne!" Sursa foto: Antena 3

Doamna Mariana locuieşte singură şi nu are niciun sprijin.

Femeia povesteşte că se descurcă din ce în ce mai greu dintr-o pensie de 1.500 de lei. Ca să facă faţă scumpirilor, a eliminat multe alimente din meniul zilnic.

"Am renunţat la foarte multe, pot să spun la jumătate din ce cumpăram înainte. În condiţile în care sunt singură și totuși nu-mi permit sa îmi cumpăr mai nimic. Ce e mai ieftim e şi prost calitativ", spune o femeie alfată într-o piaţă din Sibiu.

Piaţa rămâne o alternativă pentru cei care vor legume şi fructe proaspete la preţuri mai accesibile.

Însă şi de la tarabă oamenii sunt nevoiţi să cumpere mai puţin, pentru că scumpirea utilităţilor le înghite aproape tot salariul.

Oamenii se plâng de preţurile ridicate la alimente: "Mâncăm ce putem!"

"Mănânc mai puţin, având în vedere şi problemele de sănătate. Mâncăm ce putem, mai din grădină, un ou proaspăt de la găină, o ceapă, un pătrunjel. Am renunţat la carne", spune o altă femeie.

Pentru că nu mai puteau să se descurce, mulţi pensionari şi-au căutat un loc de muncă pentru a-şi suplimenta veniturile.

În aceste condiţii, mâncarea gătită acasă, cu legume autohtone, cumpărate de la piaţă, sunt o alternativă de sezon gustoasă care nu ne dau gaură în buget, spun nutriţioniştii.

Ce legume ne recomandă nutriționistul Lygia Alexandrescu

"Pieţele sunt bogate în legumele autohtone, m-aş orienta spre salate, nu neapărat spre tomate care sunt foarte scumpe, ne ducem spre ridichi, varză, care au preţuri decente și mîncarurile și supele pe bază de legume care se produc la noi, ar fi o varianta de ales", spune Lygia Alexandrescu, nutriţionist.

Potrivit studiilor, România se află în topul țărilor cu o alimentație nesănătoasa, iar acest lucru s-a accentuat în ultima perioadă din cauza scumpirii fără precedent a alimentelor. 
 

×
x close