Antena 3 CNN Actualitate Românii, la cel mai înalt nivel al pesimismului din 1990 încoace

Românii, la cel mai înalt nivel al pesimismului din 1990 încoace

1 minut de citit Publicat la 20:30 19 Aug 2010 Modificat la 20:30 19 Aug 2010
Românii, la cel mai înalt nivel al pesimismului din 1990 încoace

Românii au atins pragul cel mai de jos al optimismului. Aşa arată datele unui raport preliminar al Academiei Române în ceea ce priveşte calitatea vieţii. Peste jumătate din populaţie crede că peste un an condiţiile de viaţă vor fi mai proaste sau mult mai proaste faţă de cele din prezent.

Aproape trei sferturi din populaţia României, 70%, consideră că, în prezent, condiţiile de viaţă din ţară sunt mai proaste sau mult mai proaste decât în anii anteriori, arată studiul realizat de Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii. Românii sunt peşimişti şi în ceea ce priveşte viitorul. Mai mult de jumătate consideră că peste un an condiţiile de viaţă vor fi mai proaste faţă de prezent. Este cel mai scăzut nivel al optimismului din 1990 până acum.

Datele raportului arată că românii o duc prost - o treime din populaţie nu are bani nici pentru strictul necesar. Iar o altă treime mărturiseşte să veniturile ajung doar pentru acoperirea cheltuielilor curente şi de hrană. Doar 35% dintre respondenţi se declară mulţumiţi şi foarte mulţumiţi de viaţa de zi cu zi.

Românii se tem cel mai tare de creşterea preţurilor, urmată de majorarea impozitelor şi creşterea criminalităţii.

În ceea ce priveşte calitatea serviciilor, atât sistemul de sănătate, cât şi cel de pensii sunt privite cu sceptiscism.

În 2010 se înregistrează cel mai înalt nivel al nemulţumirii faţă de viaţa politică din 1990 până în prezent. Proporţia persoanelor nemulţumite şi foarte nemulţumite faţă de viaţa politică din ţară este de 87%.

Studiul intitulat ?Calitatea Vieţii 2010?, a fost realizat de Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii al Academiei Române, pe un eşantion de 1.162 de persoane, în perioada 25 iunie - 10 iulie, iar eroarea este de 3%.

Antena 3

×
Etichete: studiu romani
x close