Antena 3 CNN Actualitate Românii care pot ieși mai devreme la pensie, fără penalizare: ”Trebuie să îndeplinească o singură condiție”

Românii care pot ieși mai devreme la pensie, fără penalizare: ”Trebuie să îndeplinească o singură condiție”

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 07:00 16 Sep 2024 Modificat la 10:25 16 Sep 2024
angajat care iese pe usa getty images
Românii care pot ieși mai devreme la pensie, fără penalizare. Foto: Getty Images

Noua lege a pensiilor vine cu o mulțime de schimbări atât pentru pensionari, cât și pentru românii care vor ieși la pensie anii următori. Potrivit reprezentanților Casei de Pensii, aceștia din urmă se vor putea pensiona mai devreme, dacă îndeplinesc o singură condiție. 

”Angajații care lucrează în acest moment pot ieși mai devreme la pensie, fără să fie penalizați, în cazul în care îndeplinesc o condiție. Condiția este să aibă stagiul complet de cotizare prevăzut în Anexa 5.

Stagiul complet de cotizare nu este pentru toată lumea de 35 de ani. În funcție de anul nașterii, există un anumit stagiu complet de cotizare. Dacă persoana a realizat acest stagiu complet de cotizare contributiv, prevăzut în Anexa 5, trebuie să mai aibă încă cinci ani în plus față de acest stagiu complet de cotizare.

În cei cinci ani pot fi incluse facultatea, armata, deci stagiile necontributive. În această situație, persoana respectivă se poate pensiona cu cinci ani mai devreme decât vârsta standard de pensionare, fără penalizare. Această perioadă de cinci ani nu se cumulează cu nicio altă reducere”, au declarat reprezentanții Casei de Pensii a Muncicipiului București. 

”În cazul în care nu are acei cinci ani în plus și are doar doi sau trei ani, atunci se pensionează anticipat, și va fi penalizată în funcție de numărul lunilor de anticipare dar și de stagiul complet de cotizare depășit. Aceasta este pensia anticipată.

Pe legea actuală există doar pensie pentru limită de vârstă și pensia anticipată, nu mai există pensia anticipată parțială”, au mai explicat aceștia.

 

 

 

×
x close