Antena 3 CNN Actualitate Românii au dat litoralul românesc pe cel din străinătate | Corespondenţă speciala din Grecia

Românii au dat litoralul românesc pe cel din străinătate | Corespondenţă speciala din Grecia

Paul Ciurari
<1 minut de citit Publicat la 13:46 03 Iun 2023 Modificat la 13:46 03 Iun 2023
vacanta getty images calin stan
Cele mai populare destinaţii de vacanţă. Românii preferă Italia, Spania, Grecia Sursa foto: Gettyimages | Calin Stan

Românii au venit cu autoturismele personale, curse charter sau autocare. În aceste zile prețurile sunt acceptabile, întrucât partea a doua a sezonului încă nu a început.

Mulți dintre români au optat pentru pachete de cinci sau șapte nopți.

Într-un resort de cinci stele, tarifele încep chiar și de la 1.000 de euro pentru un pachet de șapte nopți pentru o persoană.

În schimb, cei care aleg cazarea în apartmente sau studiouri scot mai puțini bani din buzunare, undeva la 500-600 de euro.

Autoritățile elene precizează că aproximativ 30% din turiștii care sunt în această perioadă în Grecia sunt în România.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

×
x close