Vânzările de alimente, băuturi, tutun şi carburanţi au scăzut în primele 11 luni ale anului 2013. O uşoară creştere s-a înregistrat doar la vânzările de produse nealimentare. Mai exact, au crescut cu 2,8%, arată datele INS.
Românii au mers mai puţin cu maşina anul trecut. Asta arată vânzările de carburant, care au scăzut cu peste 4 %. Am strâns cureaua şi n-am mai pus nici la fel de multe alimente în coş. Iar românii cu vicii au renunţat câte puţin la băuturi şi tutun. Vânzările au scăzut cu 0,5% faţă de aceeaşi perioadă din 2012. S-a înregistrat însă o creştere de aproape 3% la produsele nealimentare.
În luna noiembrie, s-ar părea că românii au făcut economii serioase, poate în aşteptarea sărbătorilor. Volumul vânzărilor în comerţul cu amănuntul a scăzut pe ansamblu cu 2,3% comparativ cu luna anterioară. Vânzările de carburanţi au scăzut cu 8 procente, iar cele de produse alimentare, băutură şi tutun cu 0,5%.
Cu toate acestea, comparativ cu luna noiembrie a anului 2012, comerţul cu amănuntul a crescut cu aproape 2%. N-am mâncat mai mult, dar am cumpărat cu siguranţa mai multe produse nealimentare. Vânzările de carburanţi au fost în scădere, la fel şi cele de alimente, băuturi şi tutun.