România poate sprijini Egiptul prin expertiza pe care o deţine în domeniul irigaţiilor, precum şi al cercetării, astfel încât fermierii din ambele state să devină mai competitivi pe piaţă şi să se dezvolte în continuare, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu.
Ministrul Florin Barbu a semnat miercuri cu omologul său din Egipt, Alaa Farouk, un plan de acţiune, în baza Memorandum-ul de Înţelegere în domeniul agriculturii între Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din România şi Ministerul Agriculturii şi Îmbunătăţirilor Funciare din Republica Arabă Egipt, parafat în 2017.
Acesta are ca scop dezvoltarea şi încurajarea cooperării economice, ştiinţifice şi tehnice dintre cele două ministere, centrele de cercetare şi alte organizaţii ce îşi desfăşoară activitatea în domeniul agriculturii.
"Din punct de vedere al dotării tehnologice, Egiptul este interesat de achiziţia de utilaje agricole de la producători români, având în vedere că în Egipt predomină fermele mici. În egală măsură, sunt companii din Egipt care pot veni în România să investească în procesarea producţiei primare pentru a realiza furaje pentru animale, iar hibrizii de floarea soarelui pe care noi îi utilizăm prezintă interes pentru partenerii din Egipt, având ca obiectiv creşterea randamentului la această cultură. De asemenea, România poate sprijini Egiptul prin expertiza pe care o deţine în domeniul irigaţiilor, precum şi al cercetării, astfel încât fermierii din ambele state să devină mai competitivi pe piaţă şi să se dezvolte în continuare", a declarat Florin Barbu, în comunicat.
"Având în vedere că Egiptul este partenerul economic cel mai important al României din Orientul Mijlociu şi Africa, vom începe să lucrăm împreună la nivel tehnic, iar MADR va asigura sprijinul necesar pentru transferul de know-how în ceea ce priveşte constituirea fermierilor în forme asociative", a adăugat Florin Barbu.
Implementarea Planului de acţiune se va realiza prin întâlniri alternative în România şi în Egipt, sesiuni on-line între experţii din instituţiile publice, organizarea de seminarii etc.
Planul de acţiune cuprinde domenii de cooperare precum: schimbul de informaţii privind aspectele fitosanitare pentru o mai bună înţelegere şi punere în aplicare a legislaţiei fitosanitare; dezvoltarea producţiei de seminţe şi transferul de tehnologie; infrastructura şi mecanizarea agriculturii; sisteme moderne de irigaţii şi îmbunătăţiri funciare; proiecte de irigaţii - studii tehnice; consolidarea comerţului-potenţial şi dificultăţi (bariere) de import/export de produse agricole vegetale şi de origine animală în/din A. Egipt/România;
Alte domenii menţionate sunt: cooperare în vederea îmbunătăţirii producţiei, reglementării şi certificării agriculturii ecologice; cooperare privind îmbunătăţirea dezvoltării organizaţiilor fermierilor agricoli; schimb de informaţii, experţi şi vizite ştiinţifice pe termen scurt, cu scopul de a face schimb de experienţă şi de a ajunge la un consens cu privire la implementarea cercetării ştiinţifice comune şi schimb de opinii cu privire la informaţii tehnice şi comerciale.