"În ceea ce priveşte procesul de integrare în Uniunea Europeană, suntem parte a Uniunii Europene, dar dacă ne uităm la infrastructură, suntem în afara ei. Noi şi Bulgaria suntem singurele ţări care nu suntem legate cu autostradă la Uniunea Europeană. De aceea, terminarea autostrăzii Transilvania, coridorul IV pan-european sunt prioritare", a declarat joi Marcel Heroiu, specialist în dezvoltarea socială în cadrul grupului Banca Mondială pentru Europa şi Asia Centrală, la o conferinţă pe tema dezvoltării regionale organizat la Arenele BNR, informează Mediafax.
El a arătat că Bulgaria şi-a construit deja autostrada, care se leagă de Serbia, iar România este ocolită.
"Dacă nu ştim să dezvoltăm şi să ne racordăm la infrastructura de transport majoră a Uniunii Europene, vom fi lăsaţi în urmă în anii viitori. Acum suntem parte a Uniunii Europene, dar suntem la periferie", a avertizat Heroiu.
Oficialul Băncii Mondiale apreciază că, dacă România va încuraja extinderea UE prin includerea Moldovei, Ucrainei, Turciei, Serbiei, va putea deveni un centru al fluxurilor comerciale şi va trece de la o poziţie periferică la una mai centrală în cadrul UE.