"Un asemenea proiect ar contribui foarte mult la sporirea mobilităţii populaţiei şi ar ajuta mediul de afaceri. Noi suntem foarte deschişi să avem o strategie comună pentru Dunăre, atât în ce priveşte partea de infrastructură, cât şi partea de port şi industria peştelui", a afirmat el, într-un comunicat.
România şi Bulgaria vor analiza "posibilităţile de realizare a podului" şi impactul asupra sprijinirii mediului de afaceri, potrivit sursei citate.
Boloş s-a întâlnit recent la Ruse cu omologul său bulgar, Nikolina Nikolova, la o dezbatere publică pe tema Strategiei Dunării.
În Bulgaria va fi construită, în parteneriat cu Turcia şi Qatar, o nouă autostradă, de circa 300 de kilometri, de la Ruse până la Svilengrad, la graniţa cu Grecia şi Turcia.
Un singur pod peste Dunăre face legătura între România şi Bulgaria, Giurgiu - Ruse.
Cele două state au semnat în anul 2000 un acord pentru realizarea celui de-al doilea pod, Calafat-Vidin, dar proiectul nu a fost finalizat, lucrările de construcţie fiind încă în derulare.