Antena 3 CNN Actualitate România suspendă zborurile speciale de repatriere a cetățenilor aflați în Israel

România suspendă zborurile speciale de repatriere a cetățenilor aflați în Israel

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 09:51 09 Oct 2023 Modificat la 10:01 09 Oct 2023
tabela zboruri aeroportul otopeni 9 octombrie 2023
România suspendă zborurile speciale de repatriere a cetățenilor aflați în Israel Sursa foto: Antena 3 CNN

România oprește zborurile speciale de repatriere a românilor din Israel. Potrivit surselor guvernamentale, un avion de linie ar trebui să aterizeze în curând, însă unii dintre concetățenii aflați în Israel, cu care autoritățile au luat legătura, preferă să-și continue vacanța în Țara Sfântă, susțin surse de la Palatul Victoria.

Astfel, unii români care se află în acest moment în continuare în Israel nu vor să se întoarcă în țară, fie că pentru că vor să își continue vacanța planificată cu mult timp înainte, fie că vor să stea alături de familiile și prietenii lor. 

Singurul zbor care este programat să ajungă luni în România este un zbor operat de o companie privată din Israel și era programat să ajungă la ora 9:40 însă are o întârziere de 1h și 5min, iar zborul va ajunge la 10:45.

Citește și: Încă 400 de români, repatriați din infernul declanșat de Hamas în Israel

Cei care au venit ieri de acolo erau speriați, mulți plângeau și spuneau că au auzit atacuri aproape de casă. MAE a anunțat că ieri au venit peste 240 de cetățeni români în țară, din statul Israel: două grupuri de pelerini, cu curse organizate de TAROM, dar și cu curse organizate de companii private din Israel

MAE recomandă ca românii care aveau planificate călătorii către Israel să le amâne, să nu se ducă acum, pentru că se duc pe propriul risc. 

În total, de sâmbătă până luni, peste 700 de cetățeni români s-au întors din Israel, fie cu zboruri private fie prin curse organizate de autorități.

×
x close