Rețeta rusească pentru preluarea puterii într-o țară, care face parte din doctrina Gherasimov, a fost prezentată, joi, de Mihai Gâdea în cadrul emisiunii Sinteza Zilei de la Antena 3 CNN. Ea arată paşii prin care Vladimir Putin îşi pune în aplicare doctrina care se referă mai ales la ţările neprietene, aşa cum este şi în acest moment România. La o scurtă analiză putem observa cum această rețetă este deja aplicată în contextul actual.
Potrivit rețetei, care a fost dezvăluită de către Washington Post, primul punct este demoralizarea, adică demoralizarea unei națiuni care are o durată stabilită de 15-20 de ani.
Reamintim că în documentele desecretizate miercuri de CSAT, de la serviciile noastre secrete, reiese că operațiunea a început din 2016. O operațiune care aduce în prim plan problemele sensibile ale societății și prin care dai impresia că la noi cel mai mare furt din lume. Încerci să-i joci psihologic şi pe reţele sociale.
2. Destabilizarea, care are o durată de 2-5 ani
3. Criza, care are o durată de până la 6 săptămâni. Este criza profundă în care noi ne aflăm acum, şi care pregătește următorul pas
4. Normalizarea în urma unei schimbări brutale a puterii. Ţara este practic preluată, trăind sub o nouă ideologie şi realitate. Acesta este momentul în care se pun în aplicare următoarele tehnici de manipulare:
- Distragerea atenţiei inamicului - prin crearea de amenințări reale sau fictive
- Supraîncărcarea cu informaţii contradictorii
- Paralizarea adversarului prin insuflarea fricii
Și aici putem observa, în contextul actual, cum şi rețelele sociale abundă într-o superîncărcare cu astfel de informații contradictorii.
Mihai Gâdea: „Câte amenințări cu moartea ați primit, dacă ați postat cumva pe Instagram sau pe Facebook ceva că dumneavoastră vreți cu NATO, vreți cu Europa? Personal am primit mii de amenințări personale directe cu tot ce o să-mi facă. Paralizarea prin frică este ceva extrem de important, dacă obțin epuizarea adversarului în operațiuni inutile, astfel încât să își piardă potențialul și energia. Îți dau în permanență ceva de făcut să nu te poți uita la ceea ce contează, la operațiunea în sine.
Dacă ne uităm astăzi la multe dintre lucrurile care s-au întâmplat în zona instituțională din România, îi vezi că și-au pierdut energia prin tot felul de lucruri, în loc să se concentreze doar la cum să răspunzi la aceste operațiuni."
5. Reducerea vigilenței prin înscenarea repetată a amenințărilor fictive, prin înscenarea repetată a amenințărilor fictive
6. Divizarea internă prin setarea subiectului conflictual
Mihai Gâdea: „A fost România mai divizată în ultimii 35 de ani ca astăzi? Sub acest aspect, lucrurile au reușit?"
7. Inducerea în eroare
8. Intimidarea
9. Provocarea
10. Insinuarea prin interpretări gata construite, propagandă şi dezinformare
11. Discreditarea guvernelor sau elitelor ostile în ochii propriilor cetăţeni.
Mihai Gădea: „Acestea sunt rețete. Așa se face. Întrebarea este cum răspunzi la asta? (...) Am avut ocazia de a sta de vorbă, de exemplu, cu Donald Rumsfeld, fostul șef al Pentagonului, după ce Putin a luat Crimeea. Şi l-am întrebat cât de departe credeți că va merge Putin? Și domnul Rumsfeld mi-a răspuns: va merge atât de departe cât va fi lăsat. Şi în România va merge atât de departe. Dacă va putea să pună președintele României, îl va pune. Va merge atât de departe cât va fi lăsat"