Antena 3 CNN Actualitate România, singurul stat european vecin cu Ucraina care nu a interzis importurile de cereale din această țară | Ministrul Daea, chemat în Parlament

România, singurul stat european vecin cu Ucraina care nu a interzis importurile de cereale din această țară | Ministrul Daea, chemat în Parlament

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 07:59 18 Apr 2023 Modificat la 10:10 18 Apr 2023

Polonia, Ungaria și Slovacia au anunțat deja că nu vor mai permite intrarea de grâne din Ucraina, pentru a-i proteja astfel pe producătorii locali.

Bulgaria intenționează, și ea, să procedeze la fel în scurt timp.

La București, autoritățile încă analizează subiectul.

Ministrul Petre Daea spune că vrea să găsească o soluție pentru a nu supăra nici fermierii, nici Bruxelles-ul.

Citește și: Slovacia a blocat importurile de cereale din Ucraina | Polonia și Ungaria au adoptat decizii similare

Mâine, ministrul român al Agriculturii va avea o discuție cu omologul său din Ucraina. Până atunci, Daea este așteptat, marți, să dea explicații în Parlament, după ce opoziția a depus o moțiune simplă la adresa sa.

"Trebuie să mă duc la birou și să calculez bine pașii pe care trebuie sa ii facem din punct de vedere juridic și din punct de vedere organizatoric. În calitate de state membre, avem, și noi, componenta de răspuns pe care am procesat-o. Aș vrea să vă aduc aminte doar de scrisoarea pe care au transmis-o cei patru prim-miniștri și președintele Bulgariei, susținând nevoia de a se interveni la nivelul Comisiei Europene", a spus Daea la Antena 3 CNN.

Problema este cunoscută la nivelul forurilor internaționale.

Mircea Geoană: "Mi-au spus fermierii români că cerealele ucrainene sunt mai ieftine cu 100 de dolari / tonă"

"Fermierii din Dolj - și am trecut și prin Olt și Slatina - mi-au spus, pe bună dreptate, că piața românească a fost inundată cu cereale ucrainene, mai ieftine și cu o sută de dolari pe tonă, pentru că sunt produse mai  ieftin și fără taxe", a declarat Mircea Geoană, Secretarul General adjunct al NATO, într-un interviu la Antena 3 CNN.

Luna trecuta, Comisia Europeană a alocat 56 de milioane de euro pentru fermierii din estul Europei, afectați de importul cerealelor ucrainene.

Polonia a primit, atunci, 30 de milioane de euro, Bulgaria, 16 milioane de euro, iar România, doar 10 milioane de euro. Asta, în condițiile în care fermierii din țara noastră au arătat că au înregistrat pierderi de peste 200 de milioane de euro.

În plus, România a facilitat exporturile de cereale din Ucraina pe căile rutieră și feroviară, dar și pe fluviul Dunărea și pe Marea Neagră.

Miniștrii Agriculturii din UE se vor reuni pe 25 aprilie pentru a veni cu o decizie comuna in scandalul cerealelor ucrainene.

×
x close