Cel mai mult are de suferit sistemul bancar, unde ratele dobânzilor bancare aproape că s-au dublat. Rezervele valutare sunt tot mai reduse iar FMI recunoaşte că leul este supraevaluat cu aproape 19%. Va urma o perioadă de câţiva ani fără creştere economică sau cu o creştere foarte slabă, avertizează autorii analizei.
România şi Bulgaria mai ocupă cu succes ultimele locuri la un clasament al UE. Astfel, România este pe penultimul loc la nivelul salariului minim din Uniunea Europeană - cu 137 de euro, arată o statistică a Eurostat. Bulgaria este cu puţin în spatele românilor, cu un nivel al salariului minim de 112 euro. Cota cea mai mare o atinge Luxemburgul, cu 1610 euro.
Firmele româneşti fac faţă din ce în ce mai greu dificultăţilor provocate de criza financiară mondială. Anul acesta, de două ori mai multe firme au intrat în faliment, faţă de 2007, potrivit datelor oferite de Oficiul Naţional al Registrului Copmerţului (ONRC). Numărul firmelor care au intrat în insolvenţă de la 1 ianuarie 2008 şi până în prezent este de peste 12.000, cu aproximativ 81,5% mai mult faţă de aceeaşi perioada a anului 2007, când s-au înregistrat 6782 de astfel de cazuri.
Analiştii străini anunţă o posibilă recesiune, în 2009, pentru economia autohtonă. Fluxurile de capital spre România ar putea să scadă anul viitor. Mult mai optimişti, însă, analiştii români nu cred în acestă posibilitate.
Criza globală de lichiditate va fi cea care va restricţiona fluxurile de capital spre România, iar efectul se va reflecta şi asupra consumului şi al investiţiilor interne. Aşa văd analiştii străini evoluţia economiei româneşti în următorii doi ani. Potrivit analiştilor de la Moody's, Fitch, TD Securities şi Royal Bank of Scotland, citaţi de ziarul Gândul, 2009 va fi anul recesiunii economice pentru români.
Antena3.ro