Antena 3 CNN Actualitate România și abuzurile împotriva animalelor. Votul care ne-ar putea scoate din clasamentul rușinii

România și abuzurile împotriva animalelor. Votul care ne-ar putea scoate din clasamentul rușinii

1 minut de citit Publicat la 17:58 22 Sep 2024 Modificat la 18:12 22 Sep 2024
GettyImages-1411439250
Fermele de blănuri, la un pas de interzicere și în România. Foto: Getty Images

Proiectul de lege care prevede interzicerea fermelor de nurcă americană și șinșilă, ultimele ferme de animale pentru blană din România, este blocat la nivelul Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților de aproape un an de zile. 

Deși a trecut de Senat cu o largă majoritate și a primit avizul favorabil din partea Comisiei Juridice din Camera Deputaților, dezbaterea și votul final în plenul Camerei au fost amânate de patru ori, în așteptarea raportului de la Comisia pentru Agricultură. 

Proiectul de lege a fost introdus de patru ori pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților, însă nu a putut fi votat în lipsa raportului din partea Comisiei pentru Agricultură. În prezent, se așteaptă un nou termen pentru dezbaterea și votul proiectului, după ce acesta a fost inclus din nou pentru a fi discutat în plen pe 24 septembrie.

România este printre ultimele state membre ale UE în care este încă permisă creșterea animalelor pentru blană, asta deși industria blănurilor a intrat în declin precipitat, numărul fermelor de nurcă americană și șinșilă scăzând dramatic, de la peste 150 de ferme în 2013, la 9 în 2023 (date conform unei comunicări oficiale a Comisiei Europene din decembrie 2023).

Inițiativa de interzicere a fermelor de blănuri este susținută de peste 67% dintre români, conform unui sondaj realizat de Novel Research în septembrie – octombrie 2023. Mai mult, petițiile prin care românii le cer decidenților politici de la nivel național interzicerea fermelor de blănuri a ajuns la peste 60.000 de semnatari.

De-a lungul timpului, în aceste ferme au fost semnalate abuzuri contra animalelor, conform unei investigații Humane Society International din 2022, în care s-a descoperit că șinșilele erau ținute în condiții deplorabile – în cuști mici de sârmă, murdare și ruginite, iar nurcile și șinșilele erau ucise brutal prin gazare sau electrocutare.

Pe lângă îngrijorările legate de cruzimea față de animale, cercetătorii în domeniul bolilor infecțioase atrag atenția asupra riscurilor de biosecuritate în fermele de blănuri. Fermele pot reprezenta o punte între virusurile din animale și oameni, crescând riscul apariției de noi pandemii. „Așa apar pandemiile”, avertizează Eddie Holmes, virusolog la Universitatea din Sydney, implicat într-un amplu studiu asupra virusurilor găzduite de animalele crescute pentru blană în China. Studiul, publicat pe 4 septembrie în revista Nature, a descoperit o gamă largă de agenți patogeni, inclusiv virusuri noi și virusuri cunoscute găsite în gazde noi.

×
x close