Surse din cadrul Comisiei Europene spun că Executivul Comunitar va critica destul de dur ţara noastră în raportul de monitorizare pe justiţie ce va fi dat publicităţii miercuri.
Oficialii europeni sunt nemulţumiţi în special de faptul că la Bucureşti nu există consens politic pentru reforma în justiţie. În plus, Comisia aminteşte de faptul că Parlamentul de la Bucureşti a blocat sau tergiversat anchetarea mai multor oficiali români.
O altă problemă care trebuie corectată este, în opinia Bruxelles-ului, legea de funcţionare a Curţii Constituţionale. Aceasta stipulează că procesele se suspendă dacă se invocă o excepţie de neconstituţionalitate. Comisia doreşte ca legea să fie abrogată pentru ca procesele să nu mai fie tergiversate.
Potrivit surselor, vor fi şi câteva veşti bune în documentul ce va fi publicat miercuri. Guvernul român a reacţionat eficient vizavi de îngrijorările exprimate de Executivul Comunitar în raportul interimar de ţară, din 12 februarie 2009, însă reformele trebuie să producă rezultate practice pentru cetăţenii români.
Un nou raport de monitorizare pentru ţara noastră va fi dat publicităţii în vara anului viitor.
Antena 3