"Trebuie să luptăm să restabilim la nivel legislativ transpunerile legislaţiei europene la nivel românesc", a spus Irinel Popescu, "părintele" transplantului de ficat din România, potrivit Agerpres.
În plus, ţara noastră are capacitatea, din punct de vedere al personalului medical, să realizeze mult mai multe transplanturi în cazul în care numărul de donatori ar fi mai mare. În ultimele luni, cei mai mulţi donatori au provenit de la Spitalul din Oradea şi de la cel din Timişoara.
La rândul său, prof. dr. Radu Deac de la Clinica de Chirurgie Cardiovasculară din Târgu Mureş a spus că România ar fi trebuit să aibă până la această oră şi transplant de plămân, dar şi transplant de plămân şi cord.
"Pentru transplantul pulmonar nu sunt perspective", a declarat, la rândul său, dr. Victor Zota, care a precizat că au fost făcute demersuri în anii trecuţi, pentru ca acest tip de intervenţie să se realizeze la Spitalul Militar.