Ministrul Mediului Mircea Fechet susţine că România are suficiente rezerve de apă, în ciuda secetei din ultima lună, şi exclude varianta ca apa potabilă să fie restricţionată la scară largă.
„România are suficiente rezerve de apă în acest moment. Gradul de umplere a amenajărilor hidrotehnice pe care le avem în gestiune la minister este de 80%.
Chiar şi în cazul în care în luna iulie va ploua foarte puţin, acest grad nu va scădea mai puţin de 77%, ceea ce înseamnă că având 3,5 miliarde de metri cubi de apă la îndemână nu putem să discutăm de o lipsă a apei potabile sau de o restricţionare a acesteia la scară largă.
Că într-o localitate a secat fântâna, că într-alta reţeaua de apă, care se alimentează tot dintr-un puţ, a rămas fără apă, sunt nişte cazuri izolate.
Ele se întâmplă cu precădere în judeţele din estul României, dar sunt cazuri izolate, n-ar trebui să discutăm despre ele ca şi cum ar fi un fenomen care să pună în pericol întreaga Românie”, a explicat ministrul Mediului la Prima TV.
Au fost probleme cu apa potabilă în sute de localități din țară
Având în vedere temperaturile extreme anunțate de ANM, autorităţile au făcut apel către populaţie „să folosească raţional apa, astfel încât aceasta să ajungă tuturor, cu prioritate pentru băut”.
„Monitorizăm permanent situaţia resurselor de apă, precum şi modul de aplicare a prevederilor Planului de restricţii şi folosire a apei în perioade deficitare. În prezent, coeficientul de umplere în cele 40 de lacuri de acumulare este de 80,46%, cu un volum de circa 3,49 miliarde metri cubi existent, fapt ce asigură necesarul de apă brută pentru beneficiari din sursa de apă de suprafaţă în regim centralizat. Estimăm la sfârşitul lunii iulie în cele 40 principale lacuri de acumulare cu rol important în alimentarea cu apă pentru populaţie şi industrii şi producţia de energie electrică pentru Sistemul Energetic Naţional, un coeficient de umplere de circa 77%”, au anunţat, luni, oficialii de la Apele Române.