Antena 3 CNN Actualitate România plăteşte o sumă fabuloasă pentru flota pe care nu o mai are

România plăteşte o sumă fabuloasă pentru flota pe care nu o mai are

1 minut de citit Publicat la 10:13 06 Sep 2016 Modificat la 10:13 06 Sep 2016
sdagdhjf.jpg
sursa foto: jurnalul.ro

În februarie 2011, ultima navă a României era arestată în Turcia din cauza datoriilor pe care compania de stat Petromin le avea faţă de austriecii de la Voestalpine. Datorii de 13 milioane de dolari contractate de Petromin pentru repararea navei „Carmen Silva”, construită în 1992, deşi ea nici nu mai valora atât. Ulterior, nava a fost vândută, tăiată şi vândută la fier vechi, chiar acolo, în Turcia. Cu toate acestea, România continuă şi azi să plătească pentru o flotă pe care nu o mai are, scrie Jurnalul.

În 2011, la intrarea în insolvenţă, Petromin mai avea trei nave. „Ileana” a fost vândută la fier vechi cu două milioane de euro, în timp ce împingătorul „Pluton” a fost sechestrat şi vândut în cele din urmă de ANAF. Soarta navei „Carmen Silva” a fost mai ciudată, ca toată povestea flotei: Petromin s-a angajat să plătească reparaţii de 13 milioane de dolari, deşi fostul bulk-carrier de 25.000 TDW „Kavo Matapas”, fost „Feteşti 92”, nu mai valora nici pe departe atât. Austriecii de la Voestalpine Intertrading Aktiengesellschaft au suportat costurile reparaţiei făcute în Şantierul Naval Constanţa, dar Petromin nu şi-a achitat datoriile.

„Carmen Silva” avea să fie arestată în Marea Marmara, la intrarea în Strâmtoarea Bosfor. Voestalpine a vândut vaporul, iar ultima navă din flota României a fost tăiată apoi ca fier vechi, la o dată necunoscută.

Bani publici pentru un miliardar ucrainean

Voestalpine nu s-a îndestulat însă după vânzarea „Carmen Silva” la fier vechi, astfel încât compania se află şi azi pe lista principalilor creditori ai falimentarei Petromin.

Continuarea, pe jurnalul.ro.

×
Etichete: Flota
x close