Munca este pentru cei puternici. Fără să o spună direct, asta transmit cei mai mulţi dintre patronii români care preferă să se ascundă în spatele unor cuvinte mari precum competitivitate ori capitalismul şi să nu angajeze persoane cu dizabilităţi.
“E vorba de atitudinea generală a societăţii cu privire la persoanele cu dizabilităţi care se traduce prin lipsă de accesibilitate, de cele mai multe ori dezinteres din partea angajatorilor de a oferi un loc de muncă”, a declarat Cristian Ispas, Directorul Fundaţiei Motivation.
O atitudine dovedită de un experiment pus la cale duminică de un reporter al Observatorului care a sunat la mai multe anunţuri de angajare găsite într-un ziar dându-se drept o persoană care îndeplineşte criteriile profesionale dar are nevoie de un scaun cu rotile. Firmele care au posturi special create pentru persoanele cu dizabilităţi pot fi numărate pe degete.
Marian e unul dintre cazurile fericite. Intră în acel procent de patru la sută persoane cu dizabilităţi care au un loc de muncă stabil. El e imobilizat într-un scaun cu rotile de la vârsta de 19 ani.
“Sunt administrator şi m-am integrat foarte bine. Aici sunt mai multe persoane în fotoliu rulant şi e ok”, a spus Marian.
Acum e bine însă nu o să uite niciodată umilinţele îndurate când avut primele tentative de a se angaja.
Culmea este altceva. Statul acordă facilităţi firmelor care angajează persoane cu dizabilităţi. Acestea primesc timp de un an salariul minim brut pentru fiecare angajat cu probleme de sănătate şi îşi pot deduce deduce cheltuielile pentru reamenajarea spaţiului pentrut salariaţii cu handicap. Există şi sancţiuni, firmele cu peste 50 de angajaţi care nu respectă obligaţia de a angaja persoane cu dizabilităţi fiind obligaţi să plătească o taxă.