Antena 3 CNN Actualitate România, pe locul 76 al destinaţiilor turistice

România, pe locul 76 al destinaţiilor turistice

<1 minut de citit Publicat la 09:21 16 Mar 2007 Modificat la 09:21 16 Mar 2007
România, pe locul 76 al destinaţiilor turistice
România ocupă locul 76 ca destinaţie turistică, fiind devansată de mai toate ţările vecine. Dar se situează în faţa unor state ca Ucraina, Salvador sau Burundi. Bulgaria, de exemplu, ocupă locul 54, iar Ungaria stă mult mai bine, pe locul 40. Clasamentul a fost realizat de Forumul Economic Mondial, care a analizat 123 de state din punct de vedere al turismului. Pentru alcătuirea topului au fost luaţi în calcul şi alţi parametri.

Astfel, pe o scară de la 1 la 7, ţara noastră a primit la protecţia mediului nota 3,3, la sănătate şi igienă nota 3,7, în timp ce infrastructura de transport aerian este notată cu 2,4.

Antena 3

×
x close