Guvernele român, bulgar şi ceh au primit scrisori din partea CE, prin care aceasta îşi exprimă îngrijorarea cu privire la posibilitatea încheierii unor contracte de achiziţii de avioane de luptă fără organizarea unor licitaţii, scrie revista Business New Europe (BNE) în pagina online de luni.
"România (...) pare că va intra într-o nouă confruntare cu Bruxelles-ul, alăturându-se Bulgariei şi Cehiei, aflate pe o listă a unor ţări care au fost avertizate în legătură cu transparenţa achiziţiilor în domeniul apărării", scrie această revistă cu sediul la Moscova, precizând că Comisia Europeană (CE) a confirmat pentru BNE că a transmis scrisori celor trei guverne subliniind asupra legislaţiei Uniunii Europene (UE) în domeniu.
Toate cele trei ţări sunt interesate să achiziţioneze avioane de luptă, în cadrul unui program de achiziţii în ţări emergente din Europa care, potrivit unor estimări ale industriei apărării, ar urma să genereze în următorii zece ani vânzarea a peste 200 de avioane, potrivit BNE.
Licitaţiile în acest sector, în contextul crizei economice, sunt considerate cruciale pentru o industrie care este afectată de reduceri bugetare şi pierderi de locuri de muncă, lucru care explică totodată competiţia dură dintre producători ca grupul american Lockheed Martin, consorţiul EADS (alcătuit din EADS Deutschland, EADS Casa din Spania, BAE Systems şi compania italiană Alenia Aeronautica), grupul suedez Saab sau cel francez Dassault, între altele.
Potrivit BNE, comisarul european pentru Piaţa Internă şi Servicii Michel Barnier, care supraveghează licitaţiile publice organizate în cele 27 de state din blocul european, le "reaminteşte" în această scrisoare, datată la 15 mai 2012 şi trimisă miniştrilor Apărării din Bulgaria, România şi Cehia, directivele UE privind organizarea de licitaţii în vederea achiziţiilor şi nevoia de transparenţă în cadrul unor asemenea proceduri.
"Orice anunţ în vederea unui contract trebuie să fie publicat în Jurnalul Oficial (al UE)", scrie Barnier, citat de BNE, în această scrisoare, al cărui conţinut a fost divulgat revistei de către "surse din cadrul industriei" pe care nu le numeşte. "Procedura de achiziţie trebuie să fie deschisă tuturor (pentru a preveni) discriminarea companiilor din statele membre", se mai subliniază în scrisoare, potrivit revistei.